... ce au pierdut, nu vor ştii niciodată prin ce am trecut ca să ajung la tine, acolo unde aş dori să şi ramân, să ne "pierdem" întro poieniţă, scăldată de razele soarelui, undeva în munţi, lânga un izvor, să stăm să ascultăm muzica lui, să fim numai noi doi şi natura pentru că amândurora ne place foarte mult muntele, natura. Acolo unde, pierduţi, ţi-aş cere să-mi fi alături toată viaţa, să fim numai noi doi.
... rece, cum ai fost tu cu mine aseară, cum ai ales tu să fi fără nici un motiv întemeiat, cum ai decis să fi si astăzi. Nu ai spus nimic către mine, nu ştiu motivul, dar îl aştept, poate o să vină si acesta, poate voi afla întro zi de ce ai decis brusc să nu mai spui nimic, şi să păstrezi tăcerea, o tăcere care seamănă din ce în ce mai mult cu o tăcere dintro zi de ianuarie pe varful unui munte. Ce-mi pare cel mai rău e că mai judecat gresit, ai ascultat de instinctul tău care de această dată te-a dus pe un drum greşit.
atarna de un "fir" si nu stii ce sa faci, fa ceea ce trebuie sa faci, chiar daca e foarte probabil sa fi refuzat, chiar daca stii ca vei fi refuzat, incearca, omul se mai schimba, chiar daca trebuie sa faci unele lucruri care in trecut nu i-ar fi convenit,incearca, pentru ca omul cat traieste se schimba, invata si evolueaza, daca nu incerci nu reusesti, daca nu intrebi nu gasesti raspunsuri, iar tu ramai cu dezamagirea ca nu ai incercat pentru ca daca incercai reuseai, si primeai exact acel raspuns la care nu te asteptai, iar el va ramane cu dezamagirea ca nu ai incercat, ca nu ai incercat si ca nu ati petrecut acele moment, probabil frumoase, impreuna. 
Sunt usor de facut, oricine poate sa le faca, trebuie doar o pietricica si o intindere mai mare sau mai mica, plina cu apa, in special copiilor le place sa arunce cu pietricele in apa si sa faca valuri, stau ei si se gandesc in mintea lor, cum de reuseste o piatra aruncata sa creeze atatea forme, atatea cercuri, pe urma arunca doua pietre deodata si stau si observa cum valurile create de cele doua pietricele se intalnesc si asa ia nastere un adevarat razboi al valurilor, dar ce facem cum copacii din poza de mai sus?
De ce frustrare? Fiecare ne simtim frustrati de un lucru sau altul, un lucru pe care pe tine te face sa te simti frustrat s-ar putea ca altuia sa i se para un lucru banal, dar acel lucru banal pe tine te enerveaza si cel care crede ca e un lucru banal nu vrea sa te creada pe tine ca te simti frustrat, nu ii vine sa creada cum un lucru atat de banal poate sa fie pentru altcineva frustrant, uite asa, cu grija si cu bagare de seama, pentru ca fiecare gandeste in felul lui, fiecare e unic in felul lui, si pentru ca nimeni nu e la fel apar astfel de lucruri banale pentru unii frustrante pentru altii. Si-atat!
Ascunse dar de cele mai multe observate, nu de catre toata lumea, dar eu le observ in marea majoritatea a situatiilor, pentru ca imi place sa observ detalii, pentru ca fotografia mi-a schimbat modul de a privi lucrurile, modul de a observa tot ce se intampla in jurul meu, tie ti se pare banal mie in schimb interesant asta e diferenta, o diferenta aparent nesimnificativa, dar in cele din urma e ceea ce face diferenta intre mine si tine. Aceasta diferenta s-a nascut din dorinta mea de a observa absolut si cel mai mic detaliu, de a surprinde si cel mai neobisnuit lucru.
sta tot timpul cineva, la fel cum si noi avem pe cineva inaintea noastra al carui exemplu incercam sa il urmam, la fel cum si eu incerc si reusesc sa urmez pe cineva, sper ca in cativa ani sa reusesc macar ceea ce a reusit el sa ajunga deocamdata, dar imi doresc si mai mult sa-l si depasesc pentru ca se stie ca scopul elevului e de a-si depasi profesorul, dar si atunci tind sa cred ca va fi multumit ca am ajuns cineva si va avea o satisfactie, aceea ca a fost un "profesor" bun, nu-i asa domnule Dan?
... stiu ca traiesc in Romania, o tara unde politicienii isi fac legi pentru ei, unde presedintele isi permite sa o faca pe o femeie "tiganda imputita", o tara unde m-am nascut si eu, si sunt mandru de asta, avem o tara frumoasa, pacat ca lasam o mana de oameni, sa faca ce vor cu ea...
"Spuse de unii oameni care ajung mai mult sau mai putin in viata noastra"
Fiecare crede in ceva, fiecare e liber sa creada in Dumnezeul lui, indiferent ce credinta ar avea un om nu ii pune o eticheta doar pentru ca face parte dintro categorie de oameni care cred in altceva decat tine, ascultati-l intai ce are de spus apoi spuneti si voi in ceea ce credeti, o sa fie mai bine. S-ar putea ca acel om care are o credinta diferita de a ta sa te ajute mai mult decat cel care crezi tu ca te ajuta. Open your mind.
... asa cum il vad eu, si mai ales asa cum se vede printre gratiile unui loc, unde candva, a fost o inchisoare a regimului comunist, acum un muzeu.
...plin de liniste, la marginea drumului, langa un lan de malai, cer senin, o cruce de fier rupta, de vremurile grele, de batranete, mancata de rugina, un mormant care se stie ca e acolo doar dupa jumatate de cruce care sta la capataiul unui necunoscut care a murit pentru libertatea noastra in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Cate porti nu sunt inchise? Inchise de lacate, de zavoare, sau pur si simplu de mintea omului. Un om incapabil sa treaca peste momentele grele din viata, un om care nu are incredere in el, un om care simte ca viata lui s-a terminat o data cu un eveniment tragig din viata lui, cum ar fi moarte unei persoane dragi, despartirea de o persoana iubita care din motive numai de ea stiute a plecat fara sa dea nici o explicatie. Viata nu se opreste o data cu despartirea de o persoana iubita, ea merge inainte cu bune sau rele, viata se opreste abia cand ajungem jos, la 2 m, intre patru scanduri, cu mainile una peste cealalta.
Pe unde sa o iau? Prin stanga? Prin dreapta? Unde voi ajunge daca voi merge in stanga, dar in dreapta? Ce se va intampla? Nu ramane decat sa incerc, sa vad unde duc scarile, daca duc intro directie gresita? O sa pot da inapoi? Intrebari, o gramada de intrebari, la care ramane sa gasesc raspunsurile. Raspunsuri care ma vor bucura sau poate nu, poate imi vor fi folositoare poate nu.
Nimic nu e mai placut decat 15 minute de liniste dupa o zi grea, petrecuta printre oameni, prin aglomeratie. Daca va intrebati careva care e legatura intre fotografia de mai sus si text, va spun eu care e: Niciuna sau poate e doar dorinta mea de a va spune ce imi place sa fac dupa o zi petrecuta prin aglomeratia din centrul Satmarului, dupa o zi petrecuta printre oameni, dupa o zi pierduta aiurea-n tramvai...
Priveste in fata, gandeste-te la viitor, gandeste-te ce va fi cu tine, cu sau fara el/ea, capul sus orice ar fi, orice s-ar intampla, depinde de tine cat de frumoasa iti va fi viata cu sau fara el, te asteapta un drum greu un drum al vietii, cu bune si cu rele, nu ai nici un drept sa sti cand "ea" va veni. Nu ai nici macar dreptul sa te gandesti la "ea" si cu atat mai mult sa o faci sa vina mai repede la tine...
...intrun loc plin de liniste, si o iau pe un drum pe care nu-l cunosc nici eu, nu stiu unde ma va duce, unde voi ajunge sau ce voi face cand voi ajunge la destinatie, dar stiu ca trebuie sa o iau pe drumul acesta, e drumul care imi aduce liniste. O liniste de care am nevoie acum mai mult ca niciodata, sa pot sa imi pun ordine printre ganduri, ganduri care ma duc departe intro lume numai a mea, intrun univers propriu, unde totul se misca doar la comanda mea. De fapt e doar un loc plin de liniste, unde pentru cateva clipe, totul se opreste in loc, e doar un loc plin de liniste in universul meu.
stam jos la o poveste. Sa povestim cine a mai venit, cine a mai plecat din vietile noastre de cand tu te-ai decis sa dispari brusc, sa pleci fara sa spui ceva, ca vrei sa pleci, ca vrei sa nu mai vorbesti cu mine. Adevaratul motiv, nu il stie nimeni, nici macar eu, il stii doar tu, si ai decis sa nu il spui, nici mie, nici altora, il tii doar pentru tine. E in regula, raman cu amintirile, raman cu ceea ce a fost frumos, dar astept sa vina anul viitor, sa vina luna iulie, sa-ti dau unul mai mare asa cum ti-am promis.
La fel cum sunt eu, la fel cum e singura raza care bate pe aceasta frunza singura printre "straini", la fel cum e si ea dar nu vrea sa recunoasca, la fel cum suntem fiecare dintre noi, unii mai putin altii mai mult, la fel cum eu sunt singurul care ma gandesc la...
fara "muncitorii" lui e degeaba, tot degeaba sunt si regulile din moment ce sunt incalcate de cei care ar trebui sa grijeasca sa nu fie incalcate, dar cui ii pasa? Aici in Romania, undeva in Nordul Transilvaniei, in cel mai mare sat din tarisoara noastra, nimanui. Se mai leaga cate un comunitar de tine la ora 20 seara ca sa te legitimeze cand te vede cu gluga in cap, care nu are alt rol decat de a te proteja de vantul care bate iarna, si cu rucsac in spate in care nu ai altceva decat un trepied, un aparat foto si cateva accesorii la cel din urma, dar unde sunt ei cand alti manjesc peretii cu tot felul de cuvinte care nici nu merita rescrise aici sau oriunde altundeva, dar stai ca am cam deviat de la subiect, era vorba despre locurile de joaca si despre "muncitorii" lor, poate va vine sa credeti sau nu, dar locul din fotografia de mai sus e dintrun oras din Romania, mai exact din Carei. Locul unde sunt puse leaganele, bancile, nu este impanzit de materiale sintetice care sa amortizeze cazaturile copiilor, este impanzit de "material verde" asa cum ii sta bine unui loc de joaca, impanzit de verdeata, si aer curat, va vine sa credeti sau nu, dar locul cu pricina e asezat in centrul orasului, un loc cu multa verdeata, fara prea multe betoane, fara multe masini. E un loc unde as merge cu copilul meu zi de zi
urmatoarea oita, urmatoarele clipe, urmatoarea ora, urmatoarele zile, sau doar asteptand moartea? Pe la 17 ani jumate am ajuns la o concluzie: Omul se naste, isi traieste viata si in cele din urma ajunge la doi metri sub pamant. De ce? Raspunsul este simplu: Acesta este cursul vietii, asa decurge ea, cu bune cu rele de un lucru suntem siguri, fiecare avem un loc acolo undeva!
A trecut prin viata, e trecut prin viata, se vede pe fata lui, pe ridurile de la sfarsitul ochilor lui, pe barba mare si pe camasa murdara, nu, nu e vreun boschetar, e un var de a lui tata care s-a urcat pe gard, bucuros ca ne-a revazut dupa cateva luni, sa schimbe doua vorbe cu noi, in timp ce noi culegeam visine. Il respect pe omul acesta pentru ca el imi facea dimineatile mai bune, cu vorbele lui, cand imi pierdeam eu vacantele de vara la bunica mea. Il am ca exemplu, desi viata e destul de grea si plina de probleme, el traieste cu zambetul pe buze, isi pierde zambetul doar cand il intrebi de unul dintre fii lui, pe care nu l-a vazut de cativa ani si nu stie decat ca e bine si-atat!
