S-a pus lacatul si aici. S-a pus acu vreo doi ani si ceva, si de atunci incet, incet, lovit de vant, de ploaie, se darama. Usile ii sunt blocate de o parte dintrun gard, un gard care separa doua "ocoale". Un loc linistit un loc unde ma duc cu cea mai mare placere, un loc unde iarba creste in curti tot de atunci, de vreo doi ani si ceva. Sunt doi ani si ceva de cand, cineva a plecat acolo sus. As scrie mai mult, dar nu imi vin in minte decat amintiri legate de zilele de vara petrecute acolo, acolo unde de doi ani si ceva creste iarba in curte, de diminetile in care ma trezeam din cauza mirosului de paine calda proaspat scoasa din cuptor, de serile petrecute sub cerul liber admirand stelele avand in mana o placinta cu cartofi calda, placinta de care probabil nu o sa mai mananc niciodata. Ar mai fi de scris dar prefer sa ma opresc aici. Si totusi sunt doi ani si ceva ... de atunci
doi ani si ceva,sau mai mult,parca-au fost ieri...imaginea calda a celei pe care eu nu am cunoscut-o,imi cutreiera noapte de noapte visul,alinandu-mi deseori durerea...si ce poate fi mai drag decat o imagine cat de cat clara,formata desigur dupa fotografii,sau dupa imaginarul meu,care totusi,intinde mana spre tine,stergandu-ti lacrimile?au trecut multi ani de atunci...vreo 20...varsta pe care o voi avea si eu...si totusi,a ramas el,ce-i drept,pentru putin timp,sa ma cunoasca,sa ma vada crescand,si desigur,sa-i spuna ei,ca eu exist...
RăspundețiȘtergereAu trecut multi ani,si totusi,sunt mai mult decat prezenti in inima mea...
doi ani,sau mai multi,poate mai putini,nu conteaza,cand vezi ca altii au,durerea-i aceeasi in aceasta situatie...
Cine va acolo sus te iubeste ... :D ...frumos de tot blogul tau, bvo :)))
RăspundețiȘtergere