Despre mine...

Am vreo 20 de ani, lucrez la o firmă de retail în telefonia mobilă, născut pe 21 cu vreo 2 luni înainte de moartea Ceaușeștilor. Uneori timid, alteori foarte deschis spre discuții de orice fel, pus pe glume tot timpul, cu zâmbetul pe buze tot întotdeauna. Îmi place locul meu de muncă, pentru că fac ceea ce-mi place. De mic mi-a plăcut fotbalul dar un accident ( funny de altfel şi acesta) m-a făcut să pierd 6 luni de pregătire, probabil, din cea mai importantă perioadă din viața unui sportiv, junioratul. și am rămas la stadiul de amator, îl joc de plăcere cu oricine care mă cheamă la o mişcare. Am redescoperit cât e de frumos să citeşti în timpul liber în loc să te uiți la tembelizator (TV) şi îmi cumpăr o carte de fiecare dată când am ocazia. Cu ajutorul unui om bun, am descoperit fotografia, cea care a dat viață acestui blog. Tot el m-a inițiat în mirajul acesta al fotografiei, cu ajutorul sfaturilor date de el am reuşit să cresc, să fotografiez câteva evenimente iar o parte din fotografii să-mi fie apreciate, ele devenind tablouri  pe pereți mai mult sau mai puțin văzuți şi pentru asta am să-i mulțumesc o viață întreagă. Ca şi orice tânăr sunt pasionat și de tehnologie, calculatoare, mă mai relaxez din când în când în unicul joc care-l joc, Counter Strike.
    

Vă salut, și vă mai aştept pe la mine
Florin09