Doi ani si ceva...

S-a pus lacatul si aici. S-a pus acu vreo doi ani si ceva, si de atunci incet, incet, lovit de vant, de ploaie, se darama. Usile ii sunt blocate de o parte dintrun gard, un gard care separa doua "ocoale". Un loc linistit un loc unde ma duc cu cea mai mare placere, un loc unde iarba creste in curti tot de atunci, de vreo doi ani si ceva. Sunt doi ani si ceva de cand, cineva a plecat acolo sus. As scrie mai mult, dar nu imi vin in minte decat amintiri legate de zilele de vara petrecute acolo, acolo unde de doi ani si ceva creste iarba in curte, de diminetile in care ma trezeam din cauza mirosului de paine calda proaspat scoasa din cuptor, de serile petrecute sub cerul liber admirand stelele avand in mana o placinta cu cartofi calda, placinta de care probabil nu o sa mai mananc niciodata. Ar mai fi de scris dar prefer sa ma opresc aici. Si totusi sunt doi ani si ceva ... de atunci

Liniste...

Furtuna se aproprie, dar cui ii pasa? Ele, oitele, si-au terminat treaba, tocmai au iesit din tarcul unde cu ajutorul unor ciobani au daruit ce au de daruit ele pe lumea acesta, laptele, din care mai tarziu se vor hrani cateva familii.
E seara, mie mi-e foame, merg sa mananc pe voi va las sa admirati "sezatoarea" oilor.

PS: De cand am plecat de acasa, spre casa bunicilor, mi-am dorit sa ajung si la "saivan".

Rugaminte

Am rugamintea, la voi, la cititorii mei, cand lasati comentarii sa va semnati, sa stiu si eu cine imi mai citeste Blog-ul si imi vizualizeaza fotografiile!


Multumesc,
Florin09

Asteptand

urmatoarea oita, urmatoarele clipe, urmatoarea ora, urmatoarele zile, sau doar asteptand moartea? Pe la 17 ani jumate am ajuns la o concluzie: Omul se naste, isi traieste viata si in cele din urma ajunge la doi metri sub pamant. De ce? Raspunsul este simplu: Acesta este cursul vietii, asa decurge ea, cu bune cu rele de un lucru suntem siguri, fiecare avem un loc acolo undeva!

Batranete, poama grea...

A trecut prin viata, e trecut prin viata, se vede pe fata lui, pe ridurile de la sfarsitul ochilor lui, pe barba mare si pe camasa murdara, nu, nu e vreun boschetar, e un var de a lui tata care s-a urcat pe gard, bucuros ca ne-a revazut dupa cateva luni, sa schimbe doua vorbe cu noi, in timp ce noi culegeam visine. Il respect pe omul acesta pentru ca el imi facea dimineatile mai bune, cu vorbele lui, cand imi pierdeam eu vacantele de vara la bunica mea. Il am ca exemplu, desi viata e destul de grea si plina de probleme, el traieste cu zambetul pe buze, isi pierde zambetul doar cand il intrebi de unul dintre fii lui, pe care nu l-a vazut de cativa ani si nu stie decat ca e bine si-atat!

Water Drops

Blue Eyes