
S-a pus lacatul si aici. S-a pus acu vreo doi ani si ceva, si de atunci incet, incet, lovit de vant, de ploaie, se darama. Usile ii sunt blocate de o parte dintrun gard, un gard care separa doua "ocoale". Un loc linistit un loc unde ma duc cu cea mai mare placere, un loc unde iarba creste in curti tot de atunci, de vreo doi ani si ceva. Sunt doi ani si ceva de cand, cineva a plecat acolo sus. As scrie mai mult, dar nu imi vin in minte decat amintiri legate de zilele de vara petrecute acolo, acolo unde de doi ani si ceva creste iarba in curte, de diminetile in care ma trezeam din cauza mirosului de paine calda proaspat scoasa din cuptor, de serile petrecute sub cerul liber admirand stelele avand in mana o placinta cu cartofi calda, placinta de care probabil nu o sa mai mananc niciodata. Ar mai fi de scris dar prefer sa ma opresc aici. Si totusi sunt doi ani si ceva ... de atunci




