sâmbătă, 3 aprilie 2010

La sfârșit...


de zi, început de seară, te caut în toți oamenii, dar tu ești doar una, mă gândesc la un zâmbet. la un zâmbet, la cât de frumos a fost astăzi, povestind singuri, despre noi, despre ce am fost, despre ce suntem, despre ce dorim să fim. Povestind ore întregi deși am zis de multe ori că stăm doar o jumătate oră, povestind despre trecut, despre prezent, despre viitor, petrecem clipe plăcute, clipe care nu le-am mai petrecut alături de nimeni, dar ceva ne împiedică să fim cu adevărat împreună. Cine e cu adevărat de vină, eu? Tu? Sau sunt de vină sentimentele nevinovate care și-au făcut loc în inimile noastre?

Un comentariu: