Un drum...

pe care îl fac tot mai des, plec de la tine trec dincolo de drum pe celălalt  trotuar, ajung la o răscruce de drumuri,  o iau tot înainte dar îmi schimb direcţia în ultima clipă împins de muzica ce merge în căşti, o iau pe drumul mai întunecat, unde e mai multă linişte, mă duc agale pe marginea drumului, trotuarul ba există ba nu, ba e plin de bălţi cu apa.Încet încet păşesc după ritmul dictat de pianul care se aude în căştile de la telefon, ridic privirea din pământ, privesc înainte nu zăresc decât întuneric, îmi întorc privirea din nou în pământ, mă gândesc la... tine, din spate parcă aud că vine o maşină, am auzit bine din spate trece, pe lângă mine, o maşină, mă speriu de ea, schiţez un gest din piciorul stâng, trece o Dacie, estimez că are pe la vreo 25 de ani. Mă hotărăsc să trec pe trotuar, mă simt mai în siguranţă, atent să nu calc prin noroi ridic privirea, undeva pe cutia unui contor de gaz, o pisică se uită la mine insistent, mă uit şi eu la ea şi zâmbesc, mirat de calmul pe care-l afişează când trec pe lângă ea, nu se sperie. Mai fac câţiva paşi şi dintr-o dată arunc privirea în partea stângă, peste drum, era chiar pisica de adineauri, mă urmărea în continuare cu privirea, îi arunc şi eu încă o privire şi pleacă. Mai încolo văd din nou aceeaşi pisică întinsă pe jos, învârtindu-se în praful de la poalele unei uşi, era chiar drăguţă îmi aduce aminte de zilele de vară de la bunica mea. Merg în continuare pe drumul întunecos, trec pe lângă o casă care pe fiecare stâlp al gardului are câte un vultur, mai puţin pe cei de la poartă unde stau ţanţoşi ca şi cum ar fi sefi pe tarlaua respectivă, doi cocoşi. În aceeaşi curte pe gardul de beton care desparte tarlaua de ceea a vecinului, într-o scobitura, pe un pervaz, unde ar trebui să fie flori, stau trei pitici ca şi cei dintr-o reclamă de la TV, nu mai reţin despre ce era reclama, unul dintre ei cu un felinar în mână, ceilalţi doi nu i-am zărit bine, păzesc curtea de hoţi. Peste drum patru oameni stau de vorbă, cred că era o familie, care tocmai a ajuns de undeva, pe lângă casa din spatele lor, o casă mare cu două etaje neterminată, zăresc pe cer luna, o lună care abia se vede printre norii care obturează lumina ei, modelând-o în forma unei limbi paralelă cu orizontul. O lumină care dă un aer misterios, ciudat, mormintelor care se zăresc după casa neterminată. Trec pe lângă o tipografie, tipografia ZES, pe geamul casei unde e reclama tipografiei se întrezăreşte lumina unui TV, cred că proprietarul locuieşte tot acolo unde şi lucrează. Mai încolo un alt om priceput în ale marmurei şi-a făcut o afacere în ton cu "vecinii" lui de peste drum, o afacere cu morminte, om deştept trebuie să recunosc. Ridic din nou privirea din pământ şi dau de un monstru, un monstru de fier, îl cheamă SM 02 JEA, cred că de la Jeanette :) şi are undeva la 30 de ani, urât, ruginit. Ritmul muzicii de pian din căşti a crescut, în acelaşi timp a crescut şi ritmul paşilor mei, paşi grăbiţi să ajungă la domiciliu, parcă ştiu şi ei dorinţa mea de a te revedea mâine. La prima intersecţie fac la dreapta o stradă asfaltată acuma, cândva pietruită, fără canalizare. Peste drum de  mine văd scheletul unui butic, butic apărut chiar după anii 90, prin tot cartierul, acuma arată mai bine curăţat cartierul, fară ele. Îmi continui drumul trec pe lângă un gard din beton de vreo 2 metri şi ceva pe uşa la fel de mare de fier scrie mare pe o plăcuţă de lemn sau metal, nu am văzut, bine cu litere de mână, ŢIPLEA. Se sfârşeste gardul undeva puţin mai în faţă o străduţă îngustă pe care nu am fost  niciodată, nu ştiu unde duce, dar în capătul ei zăresc o casă mare,luminata, cred că e linişte mare acolo. Am uitat să spun când am trecut pe lângă cimitir, mi-am dat căştile jos din urechi pentru câteva clipe, şi am ascultat simfonia broaştelor e chiar plăcută, m-a liniştit.  Trec pe lângă o casă care mie-mi place, o casă mare, vopsită portocaliu, are un gard de beton cu stâlpi groşi, şi cu gratii de fier. Ajung la capătul strâzi pe un indicator e scris mare STOP iar sub el un alt indicator care arată că ai de ales între două direcţii, stânga sau dreapta, eu o iau tot înainte că doar sunt pe jos. Ajung între blocuri, un peisaj foarte cunoscut, calc pe betonul de la canal, ştiu că dacă o să calc pe el o să se mişte şi o să se audă un sunet care mie-mi place, îmi aduce aminte de copilărie, nu merg pe trotuar, merg în diagonală peste iarbă, îmi târăsc efectiv picioarele după mine ca să aud sunetul făcut de adidaşii mei prin iarbă, ajung între blocuri, un loc sinistru, întunecat cu o centrală de pe vremea răposatului Ceauşescu de unde venea apa caldă şi căldura cândva, trec de centrală, trec de blocuri şi ajung în faţa blocului unde stau eu, de unde scriu acuma. A fost un drum frumos, un drum pe care-mi doresc să-l fac de cât mai multe ori de acuma înainte, un drum care mă duce la tine şi tot de la tine mă aduce. Noapte bună

Gemeni...

Oameni la fel, dar totuşi diferiţi. Suntem noi, nu ne asemănăm nici unul cu celălalt dar sunt oameni care merită mai mult decât alţii. Alţii care au fost înaintea lor, alţii care au procedat altfel în situaţia lor. Alţii şi altele... Eu şi Tu

Flori...

pentru Florin de ziua lui? Cadou pentru Florin de ziua lui? Nu...mai bine TU alături de mine pentru câteva ore.

Trei...

... e un număr magic, e un număr cu multe semnificaţii, semnificaţii care diferă de la popor la popor de la domeniu la domeniu. Cifra trei reprezintă comunicarea de orice fel, actoria, umorul. Ea e născută pe întro zi care poartă cifra 3. Oare ea joacă teatru în fiecare zi? Ea... 

Interzis...

... la inima ta? Nu, e la fel cum mi-ai interzice să merg pe propriile picioare, e ca şi cum mi-ai interzice să mai văd, e ca şi cum mi-ai reteza mâinile, să nu-ţi pot simţi obrajii reci, batuţi de adierea primăverii. E ca şi cum tu ai dispărea brusc din viaţa mea, dar şi atunci nu aş înceta să te caut. Nu-mi poate lua nimeni bucuria de a te vedea în fiecare zi, de a te simţi aproape.

Uneori...

...simţim nevoia să facem curat în viaţa noastră, să stăm să ne gândim, ce e bun şi ce e rău pentru noi înşine. Să stăm să privim în urmă, ce am făcut bine ce am făcut rău. Să stăm şi să ne gândim, dacă ceea ce avem de gând să facem e bine sau e rău. E uşor să observ la alţii ce fac bine sau rău, dar nu aş reuşi niciodată să observ dacă ceea ce fac eu e bine sau rău fără cei care mă înconjoară, unii spun că fac bine, alţii că fac rău, e părerea lor, dar eu rămân acelaşi mă schimb doar cum vreau eu. EU aleg ce e bine sau rău pentru mine, fiecare alegem ce e bine sau rău pentru fiecare dintre noi. Dar am grijă ca ceea ce fac să fie privit ca fiind un lucru bun de către cei care sunt în măsură să hotărască dacă ceea ce fac e bine sau rău.

Sunt gânduri...

...ce mă duc departe, sunt gânduri care mă ajung din urmă, gânduri pline de amintiri, pline de tristeţe, sunt gânduri care mă duc la tine. Gânduri care ne poartă împreună, întro lume perfectă, pentru mine, pentru tine, pentru noi doi, gânduri care duc într-o lume perferctă care se învârte în jurul nostru.

Prin câmpuri aurite...

vreau să ne pierdem, să stăm să privim cerul plin de stele, într-o noapte de vară. Să vedem cine numără mai multe stele, stele căzătoare, să ne punem la fiecare câte o dorinţă şi pe urmă să aşteptăm să vedem dacă se îndeplineşte. Eu nu ştiu ce dorinţă ai să-ţi pui tu, dar ce dorinţă am eu sigur ştii. O seară de vară prin câmpuri aurite îmi doresc, o seară de vis.

Sad Sunset

... Şi-atât

Undeva...acolo...

... ne aşteaptă cineva pe fiecare din noi, mai aproape sau mai departe trupeşte, cu gândul tot aproape vom fi.

Asculta mai multe audio Muzica

Al dreq...

ANONIM, nu mă lasă în pace, să restricţionez oare comment-urile şi să dau voie doar la cei care au cont?

Update: Deocamdată restricţionat, până când ANONIMUL îşi arată faţa :)

Update2: De la acelaşi ANONIM, mai am un comment cu o poezie dar cum nu e precizată sursa, şi nici nu găsesc poezia să pun autorul, nu am să public comentariul. Cine a citit vreodată o poezie "Printre Rânduri" să-mi scrie cine e autorul :D:)

A plecat...

...dar de fapt a rămas, a mai rămas puţin ca să mai privească, să privească la ce? Să privească la nimic, a rămas să privească, să aştepte. A zis că pleacă, dar nu a făcut-o, a mai aşteptat puţin, şi într-adevăr s-a adeverit, copilăria a plecat dar totuşi o purtăm fiecare în inimile noastre.

O poartă...

... mai mare sau mai mică, o poartă masivă sau de ce nu una din crengi de copaci aranjate cu multă grijă, în aşa fel încât doar o singură persoană să reuşească să o deschidă, e poarta inimii fiecăruia din noi. O poartă care după multe lupte poate se deschide poate nu, a ta s-a deschis?

Adevărul...

... e doar unul, cu toţii înbătrânim, toţi devenim pustii, undeva izolaţi într-un sat de munte sau chiar în centrul celui mai mare oraş din lume, toţi pierdem pe cineva drag, pe cineva care iubim mai mult ca orice pe lume, mai mult decât propria viaţă. Abia când ajunge în situaţia asta vedem cât de nepăsători am fost la toţi cei din jurul nostru, lăsând viaţa să curgă după ceea ce numim noi destin, în loc să ne facem noi acest destin, şi să facem cum dorim noi nu cum doreşte destinul.

E mare...

... e chiar foarte mare lumea, stau şi mă întreb degeaba de ce e aşa de lung drumul până la tine, acuma am aflat şi de ce, dacă aş sti încotro să o iau ca să ajung, la tine, cred că ar fi mult mai scurt, dar face parte din firea umană să complice lucrurile în loc să le simplifice. Vreau să te cunosc indiferent, cu zambetul pe faţă, sau chiar dacă tristeţea îţi inundă chipul, toate aceste sentimente fac parte din firea umană şi nu putem fi doar fericiţi, tristeţea are rolul ei de a ne aduce cu picioarele pe pământ atunci când noi plutim de fericire.