Zilele Timişoreana

3 zile de distracţie şi voie bună la Satu Mare cu ocazia trecerii caravanei "Zilele Timişoreana". Au fost 3 zile de muzică bună, cu concerte live ale formaţiilor: Zero şi Compact în prima zi, Vank şi Holograf în cea de a doua zi, iar astăzi urmează Best of Pasărea Colibri. Mai sus o fotografie din ziua I de la concertul trupei Compact, în cea de a doua zi am fost plecat la o nuntă, iar astazi am să merg sa fotografiez si concertul trupei Pasărea Colibri.
Nu a reuşit primăria unui oraş de 130.000 de locuitori ce a reusit o companie ce produce bere, cei care locuiesc in Satu Mare ştiu la ce mă refer şi anume la faptul că Zilele Oraşului Satu Mare, anul acesta a fost Ziua Oraşului Satu Mare, şi care inafară de concertele trupei Dj Project şi Parlament nu a avut nimic special.

Hai sa ...

stam jos la o poveste. Sa povestim cine a mai venit, cine a mai plecat din vietile noastre de cand tu te-ai decis sa dispari brusc, sa pleci fara sa spui ceva, ca vrei sa pleci, ca vrei sa nu mai vorbesti cu mine. Adevaratul motiv, nu il stie nimeni, nici macar eu, il stii doar tu, si ai decis sa nu il spui, nici mie, nici altora, il tii doar pentru tine. E in regula, raman cu amintirile, raman cu ceea ce a fost frumos, dar astept sa vina anul viitor, sa vina luna iulie, sa-ti dau unul mai mare asa cum ti-am promis.

Solitary

La fel cum sunt eu, la fel cum e singura raza care bate pe aceasta frunza singura printre "straini", la fel cum e si ea dar nu vrea sa recunoasca, la fel cum suntem fiecare dintre noi, unii mai putin altii mai mult, la fel cum eu sunt singurul care ma gandesc la...

Un loc de joaca

fara "muncitorii" lui e degeaba, tot degeaba sunt si regulile din moment ce sunt incalcate de cei care ar trebui sa grijeasca sa nu fie incalcate, dar cui ii pasa? Aici in Romania, undeva in Nordul Transilvaniei, in cel mai mare sat din tarisoara noastra, nimanui. Se mai leaga cate un comunitar de tine la ora 20 seara ca sa te legitimeze cand te vede cu gluga in cap, care nu are alt rol decat de a te proteja de vantul care bate iarna, si cu rucsac in spate in care nu ai altceva decat un trepied, un aparat foto si cateva accesorii la cel din urma, dar unde sunt ei cand alti manjesc peretii cu tot felul de cuvinte care nici nu merita rescrise aici sau oriunde altundeva, dar stai ca am cam deviat de la subiect, era vorba despre locurile de joaca si despre "muncitorii" lor, poate va vine sa credeti sau nu, dar locul din fotografia de mai sus e dintrun oras din Romania, mai exact din Carei. Locul unde sunt puse leaganele, bancile, nu este impanzit de materiale sintetice care sa amortizeze cazaturile copiilor, este impanzit de "material verde" asa cum ii sta bine unui loc de joaca, impanzit de verdeata, si aer curat, va vine sa credeti sau nu, dar locul cu pricina e asezat in centrul orasului, un loc cu multa verdeata, fara prea multe betoane, fara multe masini. E un loc unde as merge cu copilul meu zi de zi

E locul...

care imi aduce aminte de diminetile calduroase de vara. E locul care imi da fiori de fiecare data cand trec pe acolo, e locul unde m-as muta, e locul de care ma leaga multe amintiri, e locul unde stateam cu verisorii mei si mancam gris in lapte, mai tarziu cand am mai crescut a fost locul, unde seara, dupa ce am terminat cu treburile, ne-am retras la povesti langa o bere, e locul unde acum e liniste si nimeni nu tulbura aceasta liniste decat noi, cei care mai traim, cand mergem pe la casa batraneasca!

Calea spre...

...o lume mai buna? Eu zic ca NU, nu o fie lumea mai buna, sunt eu asa mai pesimist dar e singurul adevar, razboaiele din ziua de astazi ne arata ca nu suntem pe drumul cel bun, din ce in ce mai multe si din ce in ce in mai multe colturi are lumi, se v-a ajunge in curand la un razboi nuclear daca se continua in ritmul acesta. Desi acuma sunt mai multe tipuri de medicamente decat acum 20-30 de ani, tot mai multi oameni mor din cauza unor boli grave decat de batranete. Clima Pamantului e data peste cap, din ce in ce mai multe calamitati naturale, si lista poate continua, dar totusi cu ce va schimba fotografia de mai sus toate acestea?

Old...

Totul a îmbătânit în jur, în satul unde am copilărit, acolo unde după fiecare ploaie de vară ieşeam cu verişorii mei în aracul din faţa casei şi ne plimbam prin noroiul care ne ţâşnea printre degetele de la picioare, şi totuşi acestea sunt doar amintiri, sunt vremuri apuse ce nu o să mai vină.
Ţin sa vă spun că in concediul pe care am sa îl am in viitorul apropriat vreau să merg măcar pe două zile la casa bunicilor mei, să stau sub cerul plin de stele şi să ascult cum "cântă" greierii.

Ciudat...

este faptul ca nu am pus fotografia de mai sus mai repede pe blog, ciudat este de ce o pun tocmai acum, ciudat este de ce se schimba unii oameni de pe o zi pe alta fara sa ii superi cu nimic, ciudat este ca nici nu mai vorbesc cu tine la fel cum au facut-o cand v-ati cunoscut, ciudat este faptul ca nu te mai intreaba de sanatate, ciudat este de ce ma gandesc eu la cine nu trebuie cand scriu acest text, ciudat, ce e atat de ciudat la cuvantul ciudat? Si totusi de ce e cerul asa intunecat, si nu e albastru cum e de obicei? Oare mai e albastru cerul? Ciudat ca gandesc pesimist in acest moment, o fi din cauza firii mele? Hmmm... chiar CIUDAT!

Doi ani si ceva...

S-a pus lacatul si aici. S-a pus acu vreo doi ani si ceva, si de atunci incet, incet, lovit de vant, de ploaie, se darama. Usile ii sunt blocate de o parte dintrun gard, un gard care separa doua "ocoale". Un loc linistit un loc unde ma duc cu cea mai mare placere, un loc unde iarba creste in curti tot de atunci, de vreo doi ani si ceva. Sunt doi ani si ceva de cand, cineva a plecat acolo sus. As scrie mai mult, dar nu imi vin in minte decat amintiri legate de zilele de vara petrecute acolo, acolo unde de doi ani si ceva creste iarba in curte, de diminetile in care ma trezeam din cauza mirosului de paine calda proaspat scoasa din cuptor, de serile petrecute sub cerul liber admirand stelele avand in mana o placinta cu cartofi calda, placinta de care probabil nu o sa mai mananc niciodata. Ar mai fi de scris dar prefer sa ma opresc aici. Si totusi sunt doi ani si ceva ... de atunci