Tricolorul...

... asa cum il vad eu, si mai ales asa cum se vede printre gratiile unui loc, unde candva, a fost o inchisoare a regimului comunist, acum un muzeu.

Pentru ce?

Pentru ce au suportat aceste lucruri, cu ce au gresit ei ca sa fie martori la asa ceva?

De gresit nu cred cu au gresit decat ca au dorit exprimarea libera a ideilor, si-au exprimat ideile impotriva regimului comunist, un regim si bun si rau, un regim in care statul iti oferea un loc de munca stabil si platit bine, dar nu era o singura problema, nu aveai pe ce sa cheltui acei banii. Nu am prins regimul raposatului Nea Ceasca, decat vreo 2 luni, timp in care nu am apucat sa vad mai nimic, sa vad cum e, dar batranii spun ca a fost mai bine, toti aveau ce sa puna pe masa, toti aveau un acoperis deasupra capului, dar pentru ca de fiecare data exista si o parte nevazuta a unui regim comunist, am avut ocazia sa vad si Inchisoarea de la Sighetul Marmatiei, transformata acuma in muzeu in memoria celor care au murit in lagarele de deportare pe vremea comunismului, unde am vazut celula in care a murit Iuliu Maniu, Gh. I. C. Bratianu care au crezut in libertatea noastra, in libertatea de a fura intrun regim democratic pentru ca e democratie si fiecare face ce vrea.

Munca, munca si iar munca

In tara nimanui, acolo unde angajatorul in ziua de astazi nu mai da doi lei pe angajat, acolo unde oamenii mor din cauza ca muncesc prea mult, unde oamenii mor pe santiere din cauza masurilor de siguranta, care lipsesc cu desavarsire.
In tara nimanui, unde in 20 de ani am reusit sa construim 40 km de autostrada, unde interesectiile sunt blocate, in tara unde lipseste bunul simt, in tara unde iti gasesti masina lovita in parcare desi doar cu o declaratie la firma asiguratoare se rezolva,fara politie, fara puncte de penalizare, fara amenzi, oamenii tot fug de responsabilitati, tot fug de ceea ce sunt ei de fapt.
Fotografie facuta la un mormant vesel, un loc unic in lume, prin veselia lui desi ... e un cimitir.

Biserica din Tighea

De fapt e biserica din camp, biserica unde se slujeste o singura data pe an atunci cand e hramul bisericii, pe 14 septembrie de Ziua Crucii, o zi speciala pentru mine. E o biserica inconjurata de acani* cu un drum ingust, un drum fara case de o parte si de alta, un drum facut prin lanul de porumb, un drum sinistru, pustiu.

Va intrebati de ce nu am mai pus de mult fotografii pe blog? Sau de ce pun asa putine?

Sunt doua intrebari simple la care nici eu nu stiu raspunsul, dar oricum ramane o intrebare: "De ce?"

*acan - salcam

Un loc...

...plin de liniste, la marginea drumului, langa un lan de malai, cer senin, o cruce de fier rupta, de vremurile grele, de batranete, mancata de rugina, un mormant care se stie ca e acolo doar dupa jumatate de cruce care sta la capataiul unui necunoscut care a murit pentru libertatea noastra in cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Am ramas uimit de faptul ca in cimitirul in care sunt ingropati bunicii mei, nu mai sunt locuri, si e neschimbat de vreo 10 ani cel putin, am aflat ca acolo sunt ingropati multi soldati care au murit in cel de-al doilea razboi mondial.
Fotografia de mai sus e facuta in unul din cimitirele din satul vecin.

Porti Inchise

Cate porti nu sunt inchise? Inchise de lacate, de zavoare, sau pur si simplu de mintea omului. Un om incapabil sa treaca peste momentele grele din viata, un om care nu are incredere in el, un om care simte ca viata lui s-a terminat o data cu un eveniment tragig din viata lui, cum ar fi moarte unei persoane dragi, despartirea de o persoana iubita care din motive numai de ea stiute a plecat fara sa dea nici o explicatie. Viata nu se opreste o data cu despartirea de o persoana iubita, ea merge inainte cu bune sau rele, viata se opreste abia cand ajungem jos, la 2 m, intre patru scanduri, cu mainile una peste cealalta.