pe care îl fac tot mai des, plec de la tine trec dincolo de drum pe celălalt trotuar, ajung la o răscruce de drumuri, o iau tot înainte dar îmi schimb direcţia în ultima clipă împins de muzica ce merge în căşti, o iau pe drumul mai întunecat, unde e mai multă linişte, mă duc agale pe marginea drumului, trotuarul ba există ba nu, ba e plin de bălţi cu apa.Încet încet păşesc după ritmul dictat de pianul care se aude în căştile de la telefon, ridic privirea din pământ, privesc înainte nu zăresc decât întuneric, îmi întorc privirea din nou în pământ, mă gândesc la... tine, din spate parcă aud că vine o maşină, am auzit bine din spate trece, pe lângă mine, o maşină, mă speriu de ea, schiţez un gest din piciorul stâng, trece o Dacie, estimez că are pe la vreo 25 de ani. Mă hotărăsc să trec pe trotuar, mă simt mai în siguranţă, atent să nu calc prin noroi ridic privirea, undeva pe cutia unui contor de gaz, o pisică se uită la mine insistent, mă uit şi eu la ea şi zâmbesc, mirat de calmul pe care-l afişează când trec pe lângă ea, nu se sperie. Mai fac câţiva paşi şi dintr-o dată arunc privirea în partea stângă, peste drum, era chiar pisica de adineauri, mă urmărea în continuare cu privirea, îi arunc şi eu încă o privire şi pleacă. Mai încolo văd din nou aceeaşi pisică întinsă pe jos, învârtindu-se în praful de la poalele unei uşi, era chiar drăguţă îmi aduce aminte de zilele de vară de la bunica mea. Merg în continuare pe drumul întunecos, trec pe lângă o casă care pe fiecare stâlp al gardului are câte un vultur, mai puţin pe cei de la poartă unde stau ţanţoşi ca şi cum ar fi sefi pe tarlaua respectivă, doi cocoşi. În aceeaşi curte pe gardul de beton care desparte tarlaua de ceea a vecinului, într-o scobitura, pe un pervaz, unde ar trebui să fie flori, stau trei pitici ca şi cei dintr-o reclamă de la TV, nu mai reţin despre ce era reclama, unul dintre ei cu un felinar în mână, ceilalţi doi nu i-am zărit bine, păzesc curtea de hoţi. Peste drum patru oameni stau de vorbă, cred că era o familie, care tocmai a ajuns de undeva, pe lângă casa din spatele lor, o casă mare cu două etaje neterminată, zăresc pe cer luna, o lună care abia se vede printre norii care obturează lumina ei, modelând-o în forma unei limbi paralelă cu orizontul. O lumină care dă un aer misterios, ciudat, mormintelor care se zăresc după casa neterminată. Trec pe lângă o tipografie, tipografia ZES, pe geamul casei unde e reclama tipografiei se întrezăreşte lumina unui TV, cred că proprietarul locuieşte tot acolo unde şi lucrează. Mai încolo un alt om priceput în ale marmurei şi-a făcut o afacere în ton cu "vecinii" lui de peste drum, o afacere cu morminte, om deştept trebuie să recunosc. Ridic din nou privirea din pământ şi dau de un monstru, un monstru de fier, îl cheamă SM 02 JEA, cred că de la Jeanette :) şi are undeva la 30 de ani, urât, ruginit. Ritmul muzicii de pian din căşti a crescut, în acelaşi timp a crescut şi ritmul paşilor mei, paşi grăbiţi să ajungă la domiciliu, parcă ştiu şi ei dorinţa mea de a te revedea mâine. La prima intersecţie fac la dreapta o stradă asfaltată acuma, cândva pietruită, fără canalizare. Peste drum de mine văd scheletul unui butic, butic apărut chiar după anii 90, prin tot cartierul, acuma arată mai bine curăţat cartierul, fară ele. Îmi continui drumul trec pe lângă un gard din beton de vreo 2 metri şi ceva pe uşa la fel de mare de fier scrie mare pe o plăcuţă de lemn sau metal, nu am văzut, bine cu litere de mână, ŢIPLEA. Se sfârşeste gardul undeva puţin mai în faţă o străduţă îngustă pe care nu am fost niciodată, nu ştiu unde duce, dar în capătul ei zăresc o casă mare,luminata, cred că e linişte mare acolo. Am uitat să spun când am trecut pe lângă cimitir, mi-am dat căştile jos din urechi pentru câteva clipe, şi am ascultat simfonia broaştelor e chiar plăcută, m-a liniştit. Trec pe lângă o casă care mie-mi place, o casă mare, vopsită portocaliu, are un gard de beton cu stâlpi groşi, şi cu gratii de fier. Ajung la capătul strâzi pe un indicator e scris mare STOP iar sub el un alt indicator care arată că ai de ales între două direcţii, stânga sau dreapta, eu o iau tot înainte că doar sunt pe jos. Ajung între blocuri, un peisaj foarte cunoscut, calc pe betonul de la canal, ştiu că dacă o să calc pe el o să se mişte şi o să se audă un sunet care mie-mi place, îmi aduce aminte de copilărie, nu merg pe trotuar, merg în diagonală peste iarbă, îmi târăsc efectiv picioarele după mine ca să aud sunetul făcut de adidaşii mei prin iarbă, ajung între blocuri, un loc sinistru, întunecat cu o centrală de pe vremea răposatului Ceauşescu de unde venea apa caldă şi căldura cândva, trec de centrală, trec de blocuri şi ajung în faţa blocului unde stau eu, de unde scriu acuma. A fost un drum frumos, un drum pe care-mi doresc să-l fac de cât mai multe ori de acuma înainte, un drum care mă duce la tine şi tot de la tine mă aduce. Noapte bună
